Război între Nicolae Robu și ziariștii din Timișoara: Există tot felul de variante de prostituție

Război între Nicolae Robu și ziariștii din Timișoara: Există tot felul de variante de prostituție
Publicat: 02/03/2018, 17:07

Primarul Timișoarei a început să jignească ziariștii pe contul său de Facebook, vineri dimineața, în două postări, în drum de la Viena spre oraș. În primul mesaj de pe rețeaua de socializare, Nicolae Robu era revoltat de faptul că cele mai importante publicații din Timișoara au criticat modul în care s-a realizat deszăpezirea pe străzile orașului. Astfel, primarul Timișoarei a explicat că s-a lucrat cu un număr insuficient de utilaje pentru că doar atâtea a prevăzut contractul semnat de fostul primar, Gheorghe Ciuhandu.

„Eu trebuie să respect legea înainte de orice, chiar știind că îmi voi atrage înjurături la figurat și chiar la propriu, total pe nedrept! Și nu mă refer la cele de la presa mizerabilă, presa nepresă, de fapt, formată din paraziți sociali ce trăiesc din taxă de protecție și taxă de asmuțire! Această presă nepresă nu merită luată în seamă și știu că lumea nu dă doi bani pe ea”, a scris Nicolae Robu, pe rețeaua de socializare.

O oră mai târziu, primarul Timișoarei a revenit cu o nouă postare pe contul său de Facebook, vorbind despre „presa nepresă”. Asta după ce o publicație a scris despre datoriile pe care Colterm, societatea de termoficare a orașului, le-a avut la un furnizor de gaze naturale, astfel că a fost livrată mai puțină căldură în caloriferele cetățenilor, timp de cinci zile.

În conferința de presă organizată la sediul PNL Timiș, Nicolae Robu fiind președintele filialei, primarul Timișoarei a continuat jignirile la adresa jurnaliștilor care l-au întrebat despre situația de la Colterm, pe care i-a acuzat că practică „prostituția”.

„Eu sunt, constat, cam singurul din țară care îmi permit să spun lucrurilor pe nume, pentru că eu nu am timorări în fața nimănui. Să fie foarte limpede. Nu am timorări în fața nimănui, să fie foarte limpede. Unii, când își pierd în fața mea orice motiv de respect, e pierdut, să fie clar. Poate să vină oricine la conferințele de presă, dar în ochii mei cine a decăzut sub un anumit nivel nu o să se mai reabiliteze niciodată și ne vedem fiecare de treaba lui. Fiecare cât poate și cât îl duce capul. Există tot felul de variante de prostituție în lumea de astăzi, nu numai prostituția pe centuri sau nu știu pe unde. Există și altfel de prostituție, care e mai gravă”, le-a spus Nicolae Robu ziariștilor.

Ulterior, primarul Timișoarei a abordat un alt subiect legat de construirea unui nou stadion în oraș și s-a enervat în momentul în care o jurnalistă l-a întrerupt, poftind-o afară și precizând că este „cel mai tare organism de presă” din oraș, făcând referire la pagina sa de Facebook.

„Nu mă întrerupeți, vă rog frumos. Nu se poate că tocmai prezint ceva și ne urmăresc foarte mulți oameni care trebuie să înțeleagă ce prezint. Nu vă merge diversiunea cu a mă întrerupe să nu poată urmări cei care sunt în fața calculatoarelor. Domnișoară, vă convine, stați aici, nu vă convine, la revedere, orașul are foarte multe puncte de atracție. Și așa numai mizerii scrieți, nu lucruri reale, că probabil atâta pricepeți, că altfel nu știu cum să îmi explic, că într-o vreme scriați în acord cu realitățile, dar probabil că s-a schimbat ceva în privința celor cu fisele la vreun tonomat în oraș. La revedere! Sunt cel mai tare organism de presă din Timișoara, cu pagina mea de Facebook. Așadar, vreți să veniți aici, nu vreți să veniți, la revedere, eu îmi văd de treabă. Nu e nicio problemă, nu aia contează. Eu am 35.000 (n. r. fani pe Facebook) fără niciun cent”, a declarat Nicolae Robu.

În timpul discursului susținut de primarul Timișoarei, jurnaliștii de la cinci cele mai importante publicații din oraș au decis să părăsească conferința, în semn de protest.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare